Examenele de absolvire pentru clasa a IX-a încep pe 4 iunie: ce schimbări aduce sesiunea din acest an
Elevii claselor a IX-a vor susține examenele de absolvire în perioada 4–15 iunie 2026. Sesiunea va debuta cu proba la Istoria românilor și universală, urmată de examenele la Matematică, limba de instruire și Limba și literatura română pentru elevii alolingvi.
Calendarul oficial al examenelor
Programul sesiunii de examene, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, prevede următoarele date:
- 4 iunie – Istoria românilor și universală;
- 8 iunie – Matematica;
- 11 iunie – Limba de instruire;
- 15 iunie – Limba și literatura română pentru alolingvi.
Mii de elevi au beneficiat de ore suplimentare gratuite
Înaintea sesiunii de examene, aproximativ 6.000 de elevi de gimnaziu au participat la cursuri gratuite de pregătire la Matematică, acumulând câte 40 de ore suplimentare de studiu.
Totodată, aproape 2.000 de copii au urmat cursuri de Limba română, organizate pentru consolidarea cunoștințelor înaintea examenelor.
Supraveghere mai strictă și măsuri împotriva copierii
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că sesiunea din acest an va fi monitorizată mai riguros, iar posibilitățile de fraudare a examenelor vor fi reduse.
Printre principalele modificări se numără verificarea centralizată a lucrărilor elevilor, prezența monitorilor în sălile de examen și extinderea supravegherii la nivel național.
„Sperăm notele să nu fie mai proaste decât cele de anul trecut, în condițiile în care examenul va fi monitorizat mai strict. Și sper că va fi mai greu de copiat în acest an decât în 2025”, a declarat Dan Perciun în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova 1, din 26 mai.
Peste 34 de mii de elevi, așteptați la examene
În sesiunea din acest an urmează să participe peste 34.000 de elevi din clasa a IX-a.
Testele vor fi verificate în patru centre republicane de evaluare, în perioada 4–24 iunie.
Rezultatele preliminare vor fi afișate pe 25 iunie, în centrele de examen.


