Pe data de 22 august, revista pentru părinți Odoras, a organizat a doua ediție a Festivalului Mamelor în orașul Hâncești. La eveniment au fost prezente mămici dornice să cunoască informație utilă și practică despre perioada maternității. Acestea au avut ocazia să interacționeze cu medici calificați, dar și reprezentanți ai companiilor farmaceutice și cosmetice de top.
Reprezentanta companiei Nestle, Dorina Rotaru, medic neonatolog, a vorbit despre dereglarile funcționale la copii. Dereglările funcționale ale tubului digestiv apar frecvent la nou-născuți și sugari, fiind rezultatul procesului de adaptare la stimuli interni și externi. Se manifestă prin regurgitări, colici și constipație funcțională, fără a fi vorba de modificări structurale sau biochimice. Regurgitările apar de mai multe ori pe zi, de obicei până la vârsta de un an, cu intensitate maximă în jurul a patru luni. Se produc prin eliminarea pasivă a unei mici cantități de conținut gastric în cavitatea bucală, fără impact asupra creșterii și dezvoltării, atât timp cât nu apar semne de alarmă precum vărsături verzi sau cu sânge, stagnare în greutate, febră, dificultăți de respirație sau abdomen foarte umflat. Diferența dintre regurgitare și vomă este dată de faptul că regurgitarea este un proces pasiv și normal, în timp ce voma este expulzivă, în cantitate mare și indică o posibilă boală. Corectarea regurgitărilor ține de poziționarea verticală după mese, hrănirea în porții mici și dese, un mediu liniștit și evitarea hainelor strâmte. Colicile apar de la câteva săptămâni de viață, ating apogeul în jurul a șase săptămâni și pot persista până la patru-șase luni. Se caracterizează prin plâns intens, agitație și iritabilitate, fără cauze evidente, conform regulii celor „3 de 3”: peste trei ore pe zi, mai mult de trei zile pe săptămână, timp de cel puțin trei săptămâni. Printre cauze se află formarea excesivă de gaze, hipersensibilitatea viscerală, fermentația îndelungată a hranei și dezechilibrele microbiotei. Chiar dacă dispar spontan, colicile trebuie gestionate, deoarece se asociază cu tulburări ulterioare precum dureri abdominale cronice, sindrom de intestin iritabil, migrene sau boli alergice. Managementul colicilor presupune reducerea plânsului prin tehnici de liniștire, masaj, alăptare corectă, utilizarea tetinelor speciale sau eliminarea alergenilor din dieta mamei. Constipația funcțională se definește prin scaune rare, tari și dureroase, diferită de scaunele rare dar moi, considerate normale la sugarii alăptați. Diagnosticul include prezența unor semne precum retenția scaunului, defecația dificilă, scaune voluminoase sau impactare fecală. Scaunele rare, dar moi și fără disconfort, nu reprezintă constipație. Semnele de alarmă includ întârzierea eliminării meconiului, scaune cu sânge, vărsături persistente sau stagnarea în greutate. În toate aceste situații, soluțiile se bazează pe adaptarea dietei, a tehnicii de alimentare și, atunci când este necesar, pe folosirea unor formule speciale de lapte sau a probioticelor precum Lactobacillus reuteri, care ajută la reducerea regurgitărilor, colicilor și constipației funcționale.

Product managerul companiei Vita Pharm, Rodica Corlat, a vorbit despre pregătirea de școală. Pregătirea copilului pentru școală presupune mai mult decât acumularea de cunoștințe, fiind necesar un echilibru între sănătate, stabilitate emoțională, abilități sociale, dezvoltare fizică și capacitate intelectuală. O componentă importantă este deparazitarea, deoarece paraziții intestinali afectează absorbția nutrienților, provoacă inflamații, reacții alergice, scad imunitatea și încetinesc dezvoltarea. Soluția o reprezintă WORMITIN, disponibil sub formă de suspensie sau capsule, administrat în cure de două săptămâni, repetate după pauză, cu recomandarea de profilaxie primăvara și toamna. Un alt aspect esențial îl constituie aportul de micronutrienți, considerați „cărămizile invizibile” ale corpului și creierului. Vitamina D susține sănătatea oaselor, imunitatea și concentrarea, zincul întărește apărarea organismului și sprijină dezvoltarea cognitivă, vitamina C contribuie la imunitate și la absorbția fierului, iar fierul are rol fundamental în transportul oxigenului, energie zilnică, memorie și performanță școlară. Deficiențele acestor elemente duc la oboseală, imunitate scăzută, probleme de concentrare și întârzieri în creștere. Prin combinarea măsurilor de prevenție împotriva parazitozelor cu un aport adecvat de vitamine și minerale, copilul are șanse să fie sănătos, echilibrat și pregătit să facă față cerințelor școlare.

Product managerul companiei Labormed Zentiva, Olga Calmîc, a vorbit despre probioticele în dieta zilnică și beneficiile acestora pentru creșterea imunității în perioada alergiilor. Microbiota intestinală se dezvoltă rapid în primul an de viață, devenind unul dintre cele mai complexe ecosisteme din organism. Până la vârsta de doi ani, aceasta ajunge să semene foarte mult cu cea a unui adult. Compoziția sa influențează în mod direct maturarea sistemului imunitar și reactivitatea acestuia. Dezechilibrele microbiotei (disbioza) în primele luni de viață sunt asociate cu un risc mai mare de alergii și eczeme. În asemenea cazul sunt necesare probioticele. Pentru ca un probiotic să fie eficient, trebuie să fie viu la momentul administrării, să fie ingerat într-o doză suficientă, să reziste mediului gastric și duodenal și să poată adera eficient la mucoasa intestinală pentru a contribui la repopularea microbiotei. Tocmai de aceea reprezentanta recomandă preparatul Eubiotic, care se folosește în situaţiile în care este necesară regenerarea florei intestinale, cum ar fi cazurile de diaree cauzată de folosirea de antibiotice, virusuri, bacterii sau paraziţi. Pentru o doză mai mare de vitamine, se recomandă Eubiotic IMUNOFLU, care pe lângă bacteriile bune, mai conține și vitamina C, D și Zinc, oferind astfel o schemă mai amplă de tratament.

Reprezentanta companiei Heel, Marina Cematran, a vorbit despre trusa de vacanță. Produsele Heel dedicate odihnei sănătoase acționează prin mecanisme naturale, fiind bine tolerate de către toate categoriile de vârstă, inclusiv nou-născuți, femei însărcinate și vârstnici. Datorită compatibilității cu alte tratamente și absenței efectelor adverse majore, ele pot fi folosite ca adjuvant sau chiar ca alternativă la medicația alopată, contribuind la reducerea dozelor acesteia fără a compromite eficiența terapeutică. Traumeel S este unul dintre cele mai reprezentative produse ale gamei. Sub formă de gel sau cremă, acesta este un medicament bioregulator complex, cu efecte antiinflamatoare, analgezice și regenerante. Acesta se utilizează ca adjuvant în tratamentul complex al traumelor de natură diversă (sportive sau de la activitatea de zi cu zi), luxații (deplasarea unui os în articulație), deformări, vânătăi, procese inflamatorii și distructive ale diferitor țesuturi și organe, în special ale aparatului locomotor. Vertigoheel, este destinat reducerii vertijurilor, atât ca frecvență cât și ca intensitate. Se administrează sublingual, de mai multe ori pe zi, pe o durată de câteva săptămâni, în funcție de severitatea simptomelor. Euphorbium sub formă de spray nazal ajută la reducerea inflamației și la hidratarea mucoasei nazale, facilitând respirația în caz de rinită sau sinuzită, atât acută cât și cronică. Angin-Heel este recomandat în caz de dureri în gât provocate de amigdalită sau faringită, având efect antiinflamator, analgezic și imunomodulator, accelerând procesul de vindecare. Nux vomica-Homaccord contribuie la normalizarea funcției digestive, fiind util în cazuri de greață, constipație, diaree sau balonare. Este folosit atât pentru tratarea, cât și pentru prevenirea tulburărilor digestive cauzate de intoxicații alimentare sau dezechilibre funcționale. Lymphomyosot este un preparat limfatic cu efect detoxifiant. Acesta sprijină drenajul limfatic, reduce edemele și contribuie la eliminarea inflamației acute prin curățarea matricei intercelulare, având un rol esențial în susținerea imunității și recuperării în infecții respiratorii.

Reprezentantul companiei Polpharma, Octavian Coliban, a vorbit despre menținerea sănătății prin buna funcționare a sistemului imunitar. Imunitatea este însușirea organismului de a opune rezistență în fața unor agenți patogeni și factori dăunători, pentru menținerea sănătății. Imunitatea este de două tipuri, înnăscută (determinate genetic) și dobândită. Stilul de viață sănătos, vaccinarea și suplimentele alimentare sunt cele care contribuie semnificativ la întârirea sistemului imunitar. Intestinul, este cel mai mare organ imunitar. De aceea, o microflora normală este esențială pentru reglarea imunității, eliminarea toxinelor, sinteza vitaminelor, metabolismul acizilor grași, schimbul de căldură, ș.a. Pentru o microflora sănătoasă, reprezentanta a recomandat produsul Acidolac – un preparate care conține atât probiotice, cât și prebiotice, care completează flora bacteriană a tractului gastro-intestinal. Cui i se recoamndă: Copiii în primul an de viață, care sunt alimentați cu hrană artificială și mixtă; Copiii care suferă de infecții respiratorii virale și bacteriene frecvente; În tratamentul complex al copiilor cu alergii alimentare și diateze; La toți ce administrează antibiotice; În infecții intestinale acute (salmoneloză, shigelloză, diaree virală); În bolile inflamatorii cronice ale intestinului subțire și gros; În imunosupresie; Stres cronic; În cazul schimbării naturii alimentației (turism).

Bineînțeles, am avut și o tombolă frumoasă, la care mămicile noastre au avut ocazia să câștige cadouri generoase.









