Când un copil se comportă nepotrivit, primul impuls al unui părinte este să caute o explicație externă. Adesea, această explicație capătă chipul unui prieten considerat o influență negativă. Logica pare simplă: fără acel prieten, copilul nu ar fi ajuns aici. Însă această abordare, oricât de bine intenționată ar fi, poate produce efecte contrare și poate afecta dezvoltarea socială și emoțională a copilului pe termen lung.
De ce recurg părinții la această strategie
Tendința de a da vina pe un „prieten problemă" izvorăște dintr-un mecanism de protecție: dacă responsabilitatea comportamentului negativ aparține altcuiva, imaginea copilului propriu rămâne intactă. Psihologii atrag atenția că această logică simplifică artificial o situație complexă, plasând vina în exterior și evitând o analiză mai profundă a cauzelor reale din spatele comportamentului.
Există însă o problemă majoră în această gândire. Împărțind copiii în categorii rigide — „buni" și „răi" — părinții riscă să transmită involuntar propriilor copii convingerea că sunt persoane rele atunci când greșesc. O perspectivă mai sănătoasă și mai constructivă este aceea de a privi toți copiii ca oameni buni care, uneori, iau decizii greșite. Această viziune le oferă spațiu real pentru creștere și reflecție.
Interzicerea prietenului nu rezolvă problema
Reacția imediată a multor părinți după ce identifică un „prieten problemă" este să interzică orice contact cu acesta. Cercetările recente arată însă că această măsură tinde să producă efecte contrare, mai ales în perioada gimnaziului, când opinia colegilor capătă o importanță crucială în viața copilului.
„Pe măsură ce copiii cresc, colegii lor devin din ce în ce mai importanți în viața lor fizică și psihologică," explică Cristine Legare, profesor de psihologie la Universitatea Texas din Austin, într-un interviu acordat Huffpost.com. Influența grupului de prieteni este reală și poate determina adolescenții să facă alegeri cu consecințe grave.
Un exemplu relevant vine din domeniul siguranței rutiere. Studiile arată că adolescenții aflați la volan sunt semnificativ mai predispuși la accidente atunci când transportă alți pasageri de aceeași vârstă. În 2022, 56% dintre adolescenții decedați în accidente rutiere se aflau în mașini conduse de un alt adolescent. Acesta este motivul pentru care numeroase state au implementat sisteme de „licență gradată", care restricționează numărul de pasageri permis atunci când un tânăr conduce — măsuri asociate cu o scădere semnificativă a accidentelor în rândul acestei categorii de vârstă.
Ce se întâmplă în creierul adolescentului
Motivele pentru care tinerii iau decizii riscante în prezența prietenilor sunt atât de natură socială, cât și biochimică.
„Există schimbări neurologice care au loc în creier și care amplifică importanța influenței venite din partea colegilor," explică Brett Laursen, profesor de psihologie la Florida Atlantic University.
Deși eliminarea prezenței colegilor are logică în contextul siguranței rutiere, interzicerea unui prieten pe care părintele îl consideră nepotrivit nu produce efecte pozitive nici asupra statutului social al copilului, nici asupra comportamentului său. Un studiu realizat de Laursen confirmă această concluzie.
Ce a demonstrat cercetarea
Timp de un an școlar, cercetătorii au urmărit comportamentul a 562 de copii cu vârste între 9 și 14 ani din Lituania. Participanții au completat chestionare despre popularitatea colegilor, atmosfera din clasă și propriul comportament. De asemenea, au fost rugați să indice dacă mamele lor dezaprobau prieteniile pe care le aveau.
Rezultatele au fost surprinzătoare: comportamentul copiilor ale căror mame dezaprobau activ „prietenul problemă" nu s-a ameliorat — dimpotrivă, s-a înrăutățit. Copiii cu probleme de conduită raportau mai frecvent dezaprobarea maternă față de prietenii lor, iar această dezaprobare era asociată cu o scădere a popularității în rândul colegilor, ceea ce, la rândul său, genera o creștere a comportamentelor problematice.
De ce eșuează această strategie
O explicație plauzibilă pentru acest lanț de consecințe este că pierderea unui prieten din cauza intervenției parentale echivalează cu pierderea unui capital social important. Laursen subliniază că, în dinamica relațiilor dintre copii, cel cu mai mulți prieteni deține, de regulă, mai multă influență. Atunci când un copil este rupt de un prieten, își pierde și o parte din această influență, ceea ce îngreunează formarea unor noi relații și îl face mai vulnerabil în fața grupului.
Concluzia specialiștilor este clară: în loc să interzică prietenia, părinții ar obține rezultate mai bune dacă ar încerca să înțeleagă mai profund relația copilului lor, să poarte discuții deschise despre comportamentele care îi îngrijorează și să îl sprijine în dezvoltarea capacității de a lua decizii sănătoase și responsabile.
