Tusea parainfuenza la copii este o infecție acută respiratorie caracterizată prin episoade de tuse paroxistică. Boala seamănă clinic cu pertussisul, însă se desfășoară, de obicei, într-o formă mai ușoară. În prezent, nu există vaccin specific pentru prevenția acestei infecții, motiv pentru care este esențial să știm cum să evităm contaminarea.
Etiologie și factori de risc
Agentul etiologic este Bordetella parapertussis, o bacterie gram-negativă transmisă pe cale aerogenă. Din punct de vedere patogenic, aceasta este similară cu Bordetella pertussis, agentul cauzal al tusei convulsive clasice.
Transmiterea are loc, în principal, de la un copil simptomatic sau, mai rar, de la un purtător asimptomatic. Odată ce bacteria pătrunde în organismul copilului, acesta devine contagios chiar și în absența simptomelor. Copiii care frecventează colectivități (grădinițe, școli) sunt cei mai expuși. Boala este rar întâlnită la sugari sub 2 ani.
Factorii predispozanți includ:
- imunitate scăzută, inclusiv imunitate locală mucoasă;
- afecțiuni cronice ale tractului respirator superior;
- tulburări neurologice;
- microclimat neadecvat în locuință, cu aer excesiv de uscat;
- expunere la aglomerații;
- lipsa expunerii la aer proaspăt.
Uscarea mucoasei nazofaringiene reduce proprietățile sale de barieră, crescând susceptibilitatea la infecție.
Manifestări clinice
Simptomele tusei parainfuenza sunt asemănătoare cu cele ale pertussisului, însă evoluția bolii este mai ușoară, cu faze mai puțin delimitate și complicații rare.
Există trei forme clinice:
- Formă tipică: cea mai frecventă, cu semne similare pertussisului, dar mai puțin severe;
- Formă latentă: manifestări subtile, seamănă cu o infecție respiratorie acută asociată cu tuse;
- Formă tranzitorie: fără simptome evidente, copilul fiind purtător de infecție și contagios pentru alții.
Perioada de incubație medie este de 4-5 zile, dar poate ajunge până la 2 săptămâni, timp în care simptomele lipsesc.
Următoarele semne pot apărea ulterior:
- congestie nazală, secreții seroase;
- durere și iritație în gât;
- tuse uscată paroxistică.
Simptomele pot fi confundate cu o răceală obișnuită, însă evoluează pe parcursul a 2–5 zile, fiind urmate de tuse paroxistică cu expectorație limitată. Episoadele pot dura 1–2 săptămâni și apoi se remit treptat în 2–3 zile.
Sindromul de tuse poate fi de tip pertussiform sau traheobronsic. În primul caz, tusea este intens spastică, cu înroșirea feței, turgescența venelor jugulare și protruzia limbii; în forme severe, poate apărea vărsătura. La sugari, tusea poate provoca apnee și hipoxemie. Forma traheobronsică se caracterizează prin tuse mai puțin intensă și expectorație redusă, diagnosticul fiind mai dificil.
Investigații și diagnostic
Primul pas este consultul pediatrului. Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică, istoricul epidemiologic și contactul cu persoane bolnave. Analizele de laborator pot include:
- hemoleucogramă completă (CBC);
- cultura bacteriană din secrețiile nazofaringiene;
- serologie pentru detectarea anticorpilor împotriva Bordetella parapertussis (pozitivă la 3 săptămâni după infecție).
Investigatiile imagistice (radiografie toracică) se efectuează rar, doar pentru excluderea altor patologii respiratorii. Diagnosticul diferențial trebuie făcut cu pertussis, infecții respiratorii acute, obstrucții bronșice alergice sau corp străin respirator. Caracteristic este faptul că tusea parainfuenza este paroxistică, fără febră semnificativă.
Tratament
Tratamentul este prescris de pediatru, pe baza analizei clinice și a investigațiilor. Deoarece tusea parainfuenza este cauzată de o infecție bacteriană acută, copilul trebuie izolat pentru a preveni răspândirea infecției.
Spitalizarea nu este necesară, iar tratamentul se desfășoară acasă, cu respectarea următoarelor recomandări:
- regim semi-adecvat de repaus, evitarea activităților fizice intense;
- izolare față de alte persoane, copii sau adulți;
- alimentatie echilibrată, bogată în nutrienți esențiali;
- evitarea stresului și suprasolicitării emoționale;
- ventilarea regulată a încăperii, temperatura optimă sub 23°C;
- hidratare adecvată pentru eliminarea bacteriilor;
- umidificarea aerului în caz de uscăciune, prin așezarea lenjeriilor umede.
Tratamentul medicamentos include:
- antitusive pentru tuse uscată și expectorante pentru tuse productivă, administrate alternativ;
- antihistaminice, sedative și complexe vitaminice;
- infuzii de plante medicinale cu efect antimicrobian și antitusiv;
- în crize severe cu risc de apnee, se pot folosi inhalatoare cu glucocorticoizi;
- antibiotice doar dacă apar infecții bacteriene asociate.
Prognosticul este favorabil dacă se respectă toate recomandările medicale.
Prevenție
Nu există vaccin specific pentru prevenția tusei parainfuenza. Vaccinarea DTP nu oferă protecție împotriva acestei bacterii. Copiii vaccinați sau cei care au avut pertussis pot fi infectați.
Măsuri preventive:
- evitarea contactului cu copii bolnavi; copilul infectat trebuie izolat timp de 25 de zile;
- ventilarea regulată a încăperilor, mai ales în grădinițe și școli;
- tratamentul prompt al infecțiilor și igienizarea focarelor de infecții cronice;
- consolidarea imunității copilului prin alimentație echilibrată, vitamine și plimbări zilnice în aer liber.
Deși tusea parainfuenza este rară și ușoară, prevenția este întotdeauna mai sigură decât expunerea la riscuri suplimentare.
Întrebări frecvente
- Care sunt simptomele principale? Rinoree, iritație în gât și tuse uscată urmate de crize paroxistice de tuse.
- Cu ce se diferențiază de pertussis? Evoluția este mai ușoară, tusea este mai scurtă și mai puțin intensă, complicațiile sunt rare.
- La ce medic să merg? La pediatru pentru evaluare, analize și tratament.
- Cum se tratează? Acasă, cu repaus, aer proaspăt, hidratare și medicație antitusivă, expectorantă și suportivă.
- Sunt necesare antibiotice? De obicei nu, doar în cazul unor infecții bacteriene asociate.
