Oligohidramniosul reprezintă o afecțiune caracterizată prin scăderea patologică a volumului lichidului amniotic care înconjoară fătul. Această problemă este întâlnită la aproximativ 0,3–5% dintre femeile însărcinate.
Un volum redus de lichid amniotic poate avea consecințe serioase asupra dezvoltării copilului, putând provoca anomalii, tulburări de creștere și chiar deces intrauterin. Afecțiunea poate apărea în orice etapă a sarcinii, însă este diagnosticată mai frecvent în apropierea termenului. Monitorizarea regulată de către medicul obstetrician-ginecolog și respectarea recomandărilor acestuia permit identificarea precoce a problemei, stabilirea diagnosticului corect și aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea complicațiilor.
Cauzele oligohidramniosului
Lichidul amniotic se formează prin filtrarea plasmei materne, fiind produs de celulele epiteliului amniotic și de placentă, iar în etapele avansate ale sarcinii și de rinichii și plămânii fătului. Acesta are un rol esențial: protejează copilul de factori externi nocivi, permite libertatea mișcărilor, previne comprimarea cordonului ombilical și asigură buna funcționare a sistemului mamă–placentă–făt, fiind bogat în substanțe nutritive și microelemente.
Cea mai frecventă cauză a deficitului de lichid amniotic este reprezentată de anomaliile congenitale ale fătului, în special malformațiile sistemului urinar, ale căilor respiratorii și ale scheletului facial.
Alte cauze pot include:
- infecții materne și fetale, în special din grupul TORCH și infecții cu transmitere sexuală;
- disfuncții ale placentei, inclusiv pe fond hormonal;
- sarcina prelungită peste termen;
- gestoză;
- afecțiuni somatice ale mamei, precum hipertensiunea arterială cronică, sindromul metabolic și obezitatea, diabetul zaharat, pielonefrita cronică, alte boli renale sau anexita.
Factori de risc
Probabilitatea apariției oligohidramniosului crește în prezența următorilor factori:
- consumul de alcool sau alte substanțe psihoactive, fumatul activ ori pasiv;
- expunerea la factori nocivi industriali sau profesionali;
- antecedente obstetricale încărcate (avorturi repetate, chiuretaje uterine).
Mecanismul de dezvoltare
Modul de apariție a oligohidramniosului depinde de cauza declanșatoare:
- procesele infecțioase pot determina inflamația membranelor fetale și distrugerea celulelor care produc lichid amniotic, fiind asociate în aproximativ un sfert dintre cazuri cu tulburări de dezvoltare fetală și insuficiență placentară;
- afecțiunile vasculare și tulburările metabolice ale mamei pot provoca atrofia mucoasei uterine, dezechilibru hormonal și reducerea producției de lichid amniotic, conducând frecvent la întârzierea creșterii intrauterine și insuficiență placentară;
- bolile infecțioase sau inflamatorii suferite înainte de concepție ori în primele săptămâni de sarcină pot genera modificări atrofice precoce ale membranelor fetale, fiind asociate în jumătate dintre cazuri cu malformații și, în majoritatea situațiilor, cu insuficiență placentară.
Clasificare
În funcție de momentul apariției, oligohidramniosul poate fi:
- precoce – înainte de săptămâna a 20-a de sarcină;
- tardiv – după săptămâna a 20-a.
De asemenea, poate fi acut, apărut brusc în urma pierderii lichidului amniotic sau a obstrucției căilor urinare fetale, ori progresiv, cu instalare treptată.
Simptome
În majoritatea cazurilor, afecțiunea este asimptomatică, iar gravida află despre existența acesteia în timpul consultației de rutină.
În formele severe, cu deficit mai mare de 700 ml, pot apărea greață, vărsături, amețeli și dureri abdominale în timpul mișcărilor fătului.
La examinare, medicul poate constata palparea facilă a părților fetale prin peretele abdominal și o creștere redusă a înălțimii fundului uterin comparativ cu vârsta gestațională.
Complicații
Un volum scăzut de lichid amniotic poate duce la:
- întârziere de creștere și greutate redusă la naștere;
- hipoxie fetală;
- deformări scheletice și traumatisme;
- infecții;
- deces intrauterin.
De asemenea, crește riscul de travaliu prematur, tulburări ale activității uterine și hemoragii postpartum.
Diagnostic
Diagnosticul este stabilit în urma examinării clinice și confirmat prin investigații suplimentare. Indicii precum circumferința abdominală și înălțimea fundului uterin mai mici decât valorile corespunzătoare vârstei gestaționale pot sugera oligohidramnios.
Investigațiile recomandate includ:
- analize generale de sânge și urină;
- teste biochimice;
- exudate pentru identificarea florei patogene;
- ecografie obstetricală;
- Doppler pentru evaluarea fluxului uteroplacentar;
- cardiotocografie pentru monitorizarea stării fătului.
Tratament
Conduita terapeutică depinde de cauză, severitate și starea mamei și a fătului. În formele ușoare, după săptămâna a 20-a, poate fi adoptată monitorizarea ambulatorie.
Spitalizarea este indicată după 34 de săptămâni, în caz de deficit sever sau hipertonie uterină.
Tratamentul poate include:
- corectarea stilului de viață și repaus;
- medicamente pentru îmbunătățirea circulației uteroplacentare;
- vitamine;
- antispastice și tocolitice în caz de hipertonie;
- terapie antimicrobiană dacă este prezentă o infecție;
- tratamentul afecțiunilor asociate.
Dacă deficitul de lichid se agravează și afectează dezvoltarea fătului, poate fi necesară declanșarea nașterii, uneori prin operație cezariană.
Prognostic
Depistarea precoce și tratamentul adecvat oferă, în general, un prognostic favorabil. Totuși, formele apărute la începutul sarcinii pot duce la pierderea acesteia.
Prevenție
- planificarea sarcinii și evaluarea medicală completă înainte de concepție;
- luarea în evidență medicală până la 12 săptămâni;
- respectarea recomandărilor medicului;
- adoptarea unui stil de viață sănătos;
- evitarea efortului fizic excesiv și a factorilor nocivi.
